34

Botezul lui Ioan și Botezul lui Iisus în epoca apostolică

Publicat în urmă cu 9 zile, în Parohia Plevna, de


Diaconul Filip coboară în Samaria şi propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi samarineni cred şi se botează. 

Faptul acesta îl cunoaşte Biserica Ierusalimului şi trimite pe Apostolii Petru şi Ioan, care, după ce s-au coborât acolo, s-au rugat, şi toţi credincioşii care fuseseră botezaţi în numele lui Iisus au primit îndată Duhul Sfânt. 

Acest fapt îl invocă penticostalii pentru a ne arăta că unul este botezul cu apă şi altul cu Duhul Sfânt. Dar să vedem cum relatează acest fapt cartea Faptele Apostolilor: 

Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan; care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.” Fapte 8.14-16


Însă aici avem un caz particular. Cel care-i catehizase şi botezase pe samarineni era Filip, unul din cei şapte diaconi; ca diacon, Filip avea puterea de a boteza, însă nu avea darul transmiterii Duhului Sfânt, precum aveau apostolii. De aceea Biserica Ierusalimului a trimis mai apoi pe Apostolii Petru şi Ioan, ca să împărtăşească Duhul Sfânt celor care fuseseră botezaţi doar formal. Acest citat este mai degrabă împotriva inovaţiilor penticostale, aducând mărturie şi despre treptele sacerdotale (diacon, preot, episcop) prezente de la început în Biserica primară şi păstrate până astăzi prin harul hirotoniilor doar în Biserica cea Ortodoxă. (P Panaghiotidi, Rătăcirea penticostalilor, Ed. Orthodoxos Kypseli, 1993)

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01285 sec - PID: 17685