89

      Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia a onorat numeroasele invitații de a participa la evenimentele prilejuite de perioada premergătoare marii bucurii a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

     În seara de 15 decembrie 2018, credincioșii parohiei „Sfântul Gheorghe” din municipiul Slobozia, au avut bucuria de a fi încântați de un regal muzical susținut de membrii coralei, participând, împreună cu aceștia, la misiunea vestitoare, împărtășind bucuria și vibrația spirituală dezvoltate în această perioadă a sărbătorilor de iarnă.

      Concertul de colinde organizat de parohia „Sfântul Gheorghe” a devenit deja tradiție, aflându-se la a treia ediție.

     În deschiderea recitalului, copiii de la Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” au bucurat ca de fiecare data cu un moment de excepție, sub îndrumarea doamnelor educatoare Emilia Licinia Ionescu și Oana Simona Petre.

     Surpriza serii a fost oferită de tânăra domnișoara Ilinca Maria Dascălu, care, împreună cu tatăl ei, preacucernicul arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu, membru al coralei, au deschis sezonul colindelor, printr-un duet care a atins și a sensibilizat fiecare gând și sentiment.

      Evenimentul a fost moderat de doamna profesor Magdalena Grecu.


A consemnat preacucernicul părinte Valentin Turcu, de la parohia „Sfântul Gheorghe”


Trimite
Powered by InterChat

π 0.04699 sec - PID: 26688