161

În perioada 01 ianuarie 2019 - 02 mai 2019, Parohia "Sfântul Evanghelist Matei" - Capelă Bazar din Slobozia, a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, activităţi pastoral - misionare, social - filantropice şi administrativ - gospodăreşti.

Toate au fost realizate cu sprijinul Consiliului şi Comitetului Parohial, voluntarilor şi partenerilor de la nivel local, cărora le mulţumim pentru ajutorul acordat la împlinirea faptelor bune.

Astfel, cea mai votată ştire postată pe site-ul parohial în primele cinci luni ale anului 2019 a fost LANSAREA SITEULUI OFICIAL AL PAROHIEI, cu un număr de 679 de voturi, iar ştirea cu numărul cel mai mare de vizualizări a fost Ziua cea mare a veacului, cu număr de 15048 de vizualizări.


Transmisiune în direct
Slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a V-a după Paști - a Samarinencei

12

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01786 sec - PID: 15322