223

Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” – Capelă Bazar Slobozia în perioada 13 – 17 februarie 2019, a organizat activitatea „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.” (Galateni 6, 2).


În cadrul acestei activităţi, reprezentanţi ai Consiliului Parohial alături de voluntari, au oferit pachete cu haine, îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării, unui număr de 6 familii aflate în dificultate, cu mulţi copii, în valoare de 990 lei.


De asemenea, 2 familii care se aflau în situația de a nu-și putea încălzi locuințele au primit lemne de foc, în valoare de  500 lei.


Acest ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor identificate în parohie, au scopul de a depăşi situaţiile de dificultate, promovează incluziunea socială şi creşterea calităţii vieţii.


12

Trimite
Powered by InterChat

π 0.57487 sec - PID: 24634