104

Parohia Sfânta Treime – Urziceni. Taina Sfântului Maslu

Publicat în urmă cu o lună, în Sfanta Treime Urziceni, de

Marți, 9 aprilie 2019, Parohia Sfânta Treime - Urziceni s-a bucurat de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, slujbă care a făcut ca biserica să devină neîncăpătoare pentru credincioșii care au dorit să se bucure de binecuvântarea acestei Taine a Bisericii.

Referitor la Taina Maslului, aceasta este lucrarea sfânta săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su­fletească, iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce     s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav.

În Sfintele Evanghelii și în toate rugăciunile (șapte la nu­măr) din rânduiala Tainei Maslului, Dumnezeu este invocat ca „Doctorul sufletelor și trupurilor noastre, a Cărui milă este nemăsurată...”, iar după fiecare rugăciune și invocare, credincioșii cântă : „Stăpâne, Hristoase, Milostive, miluiește pe robul (robii) Tău”. Însăși cântarea Îl arată pe Mântuitorul Hristos ca „Vindecătorul și ajutătorul celor ce sunt în dureri”. De la Dumnezeu se cere : „tămăduire neputincioșilor robilor Săi... cei ce mult au greșit...”.

Părintele Bogdan Stancu a rostit un frumos cuvânt de învățătură, prin care a evidențiat importanța credinței în viața de zi cu zi.

Această zi de sărbătoare și bucurie duhovnicească a fost înfrumusețată de credincioșii parohiei care și-au dat concursul pentru o cât mai bună desfășurare a slujbei, și care au contribuit și la agapa frățească de după această slujbă.


A consemnat Pr. Dr. Dragoș Constantin



Trimite
Powered by InterChat

π 0.02095 sec - PID: 32748