Istoric - Sfânta Cuvioasă Parascheva - Călăraşi

 Hram: Sfânta Cuvioasa Parascheva
 Adresă: str. Muşeţelului, nr.12 A, Municipiul Călăraşi
 Preot paroh: Paul TUDORACHE

BISERICA SFÂNTA PARASCHEVA - MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI
 
 ISTORICUL PAROHIEI. Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva, situată în cartierul Doi Moldoveni, o zonă mărginaşă a municipiului Călăraşi, în care locuitorii chiar aveau nevoie de un loc de rugăciune, reculegere şi linişte sufletească, a luat fiinţă în anul 2003, dar a rămas cu postul de preot vacant şi fără lăcaş de cult.
 ISTORICUL BISERICII. Biserica, cu hramul Sfânta Parascheva, este amplasată la intersecţia străzilor Muşeţelului cu Belşugului, lângă Centrul Militar Judeţean.
 Întrucât credincioşii parohiei aveau nevoie de săvârşirea slujbelor la ei în cartier, începând cu a doua jumătate a lunii februarie 2009, s-a început construirea Capelei Sfântul Lazăr, lucrările durând o lună şi jumătate. Sfinţirea capelei a avut loc în ziua de 11 aprilie 2009, de Sâmbăta lui Lazăr, slujba fiind săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Damaschin, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.
 În ziua de 15 iulie 2010, preacucernicul părinte Paul Tudorache a fost primit de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, care i-a dat binecuvântarea pentru aducerea bisericii de lemn, monument istoric din Sălciva, judeţul Hunedoara.
 Nu le-a fost uşor hunedorenilor să renunţe la această comoară, „care reprezintă unul dintre cele mai ample lăcaşe de cult din lemn, din întreaga Transilvanie şi se distinge prin pictura murală de factură bizantină, cu influenţe baroce, o adevărată carte sfântă în culori. Biserica figurează pe noua listă a monumentelor istorice, însă gradul său de degradare evidenţiază, drastic, patina timpului scurs în defavoarea sa (…), dar oamenii din satul Sălciva au fost lăsaţi să decidă ceea ce le dictează inima şi aproape în unanimitate, au hotărât că e mai bine pentru biserică să fie strămutată la Călăraşi, pentru că Parohia Sălciva nu are posibilităţi financiare să repare, să întreţină sau să consolideze biserica”. [Magdalena Şerban, Biserica de la Sălciva, rugăciunea dinaintea plecării, în Mesagerul Hunedorean din 21 aprilie 2013. Aceeaşi Abordare o găsim şi la: Irina Năstase, Enoriaşii din Sălciva se leapădă de vechiul lăcaş de cult, în Glasul Hunedoarei din 23 martie 2011; Ciprian Iancu, Comoara din Sălciva-Ignorată de localnici, adulată de alţii, în Replica, nr. 433 din 24-30 martie 2011.]
 Lucrările de strămutare a bisericii au durat aproximativ patru luni (iunie – septembrie 2011) şi au fost coordonate şi supravegheate de reprezentanţi ai Protoieriei Călăraşi, Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Direcţiilor de Cultură şi Patrimoniu din judeţele Hunedoara şi Călăraşi şi ai Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
 ARHITECTURA. În pagina ziarului Jurnalul de Călăraşi, găsim şi o descriere a bisericii, înscrisă în lista monumentelor istorice cu COD LMI 2004 HD-II-M-A-06104: Pereţii, de proporţii monumentale, înfăţişează un plan dreptunghiular, cu absida altarului, nedrecosată, poligonală cu cinci laturi. Consolele au fost crestate pe motive diferite, în alcătuirea aceleiaşi perechi. Turnul pentru clopote, de peste pronaos, are un acoperiş cu forme volumetrice baroce, căruia înlocuirea şiţei, prin tablă (în 1929), i-a răpit din farmec.
 La interior, sistemul de acoperire cuprinde: tavanul drept peste pronaos; bolta altarului intersectată de fâşii curbe este racordată la traseul pereţilor prin mijlocirea unor suprafeţe unghiulare. Impresionantul ansamblu de pictură murală, o adevărată biblie în imagini, pisaniile şi ştirile din menţionata condică, îi întregesc istoria.
 În stânga altarului, la proscomidie, este scris:„Această sfântă biserică s-au zugrăvit de mâna mea Nicolae Badau din Lupşa Mare în zilele [pre î] nălţatului împăratului nostru Franţiscus, şi s-a gătat la anul 1811 luna iulie”.
 În prezent este finalizat exteriorul bisericii, urmând ca, ulterior, să aibă loc şi lucrările de restaurare a picturii puternic degradată.
 PISANIA se află în naos, peste intrarea sudică şi a fost scrisă spre cinstirea întregii comunităţi:
 „Această sfântă biserică s-au zugrăvit cu ajutorul lui Dumnezeu la anul 1811 cu cheltuiala a tot satul Sălciva, fiind parocu Ion Gheorghe... Stăpia Gligore Samsen Lasşi învăţătoriu Constandin Popovici, Giurat Cetină Ghiorghie, Bumeţ Cetină Lazăr, Hodor Iancu, Popă Ianăş, Boldicier Urs on... Filip, Chitor Pascu, Chitor Carpăn, Drăgan Alicsandru şi s-au gătat în luna lui iulie 26...în zilele prea luminatului împăratului nostru Franciscus sfârşitul lui Dumnezeu laudă, Nicolae Pătruţ.
 După cum rezultă din condica de cheltuieli, şantierul de construcţie a bisericii a durat 6 ani (1807-1812), zugravul primind 118 florinţi şi slănină ce costase 5 florinţi. Iconografia altarului grupează temele Iisus Pâinea vieţii, Viziunea Patriarhului Petru, Sfinţii Ierarhi, Cel vechi de zile, Preamărirea Fecioarei.
 PREOŢII. Fiind o parohie nou înființată, din anul 2008, în prezent slujește preotul paroh Tudorache Paul.
 ACTIVITĂȚI. Parohia desfășoară următoarele activități: lunar, familiile nevoiașe din parohie primesc ajutoare constând în alimente, haine și medicamente. În cadrul parohiei se desfășoară permanent programul Hristos împărtășit copiilor.

TEXT: Nicolae Ţiripan
Trimite
Powered by InterChat

π 0.0099 sec - PID: 9988