147

Te Deum Laudamus – ediția a XVI-a. Protopopiatul Urziceni

Publicat în urmă cu o lună, în Protopopiatul Urziceni, de

În data de 13 mai 2019, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, a organizat cea de a XVI-a ediție a concursului Te Deum Laudamus.


La cele trei secțiuni ale concursului și anume: cunoștințe religioase, cântări religioase și pictură religioasă au participat copii de la următoarele parohii: Jilavele II, Valea Măcrişului, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Urziceni, Manasia I, Fierbinți Târg, Jilavele I dar și Cercul de pictură ”Sfântul Apostol Luca” al Protopopiatului Urziceni.


Tematica pentru cele trei secțiuni ale acestui concurs a fost în acest an următoarea:


- cunostinte religioase: tematica anului 2019 în Patriarhia Română, acest an fiind declarat prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept ”Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română”;


- cântări religioase: pascale/patriotice legate de Marea Unire;


- pictură religioasă: Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.


Pentru toate cele trei secţiuni juriul a fost alcătuit din: Preacucernicul Părinte Dincă Ovidiu de la Parohia Sfântul Nicolae din Urziceni – preşedintele juriului, Preacucernicul Părinte Protopop Berbec Aurel, Preacucernicul Părinte Ghiaur Andrei Gabriel – secretar în cadrul Protopopiatului Urziceni cu mențiunea că, la secțiunea pictură religioasă, s-a alăturat comisiei pentru jurizare și doamna Berbec Victorița – Coordonatorul Cercului de Pictură ”Sf. Apostol Luca al Protopopiatului Urziceni.


În deschiderea concursului Preacucernicul Părinte Protopop Berbec Aurel a adresat celor prezenți un cuvânt de bun venit și a felicitat dragostea celor mici de a participa la astfel de concursuri cu tematică religioasă, dar şi strădania manifestată de preoţii coordonatori ai grupurilor de cateheză ale parohiilor arondate protopopiatului.


Programa necesară pentru pregătirea copiilor participanti la sectiunea cunostinte religioase cât și subiectele au fost realizate de Preacucernicul Părinte Sebastian Marin – Director al Seminarului Teologic ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Slobozia.


În cadrul concursului, după terminarea celor trei secțiuni au fost acordate următoarele premii:


Cunoștințe religioase:


 Premiul I – Grupul de cateheză ”Tinerii creștini” - Parohia Jilavele II;


 Premiul II – Grupul de cateheză „Vlăstare Ortodoxe” - Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena Urziceni;


 Premiul II - Grupul de cateheză ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Parohia Valea Măcrișului;


 Premiul III – Grupul de cateheză ”Sfântul Stelian” - Parohia Jilavele I;


 Premiul III - Grupul de cateheză „Sf. Apostol Andrei” - Parohia Fierbinți Târg;


 Mențiune – Parohia Manasia I.



Cântări religioase:


 Premiul pentru promovarea cântării bisericești – Grupul de cateheză ”Tinerii creștini” - Parohia Jilavele II;


 Premiul pentru promovarea sentimentului românesc - Grupul de cateheză „Sf. Apostol Andrei” - Parohia Fierbinți Târg;


Pictură religioasă:


 Premiul I – Gavrilă Geanina – Parohia Fierbinți Târg;


 Premiul II – Mihai Norina - Cercul de pictură ”Sf. Apostol Luca” - Protopopiatul Urziceni;


 Premiul III – Gheorghe Daniela – Parohia Valea Măcrișului;


Toți copiii participanți, în număr de 60, au fost recompensați cu daruri la inițiativa și prin grija Părintelui Protopop Berbec Aurel și anume dulciuri prin contribuția protopopiatului și produse igienico-sanitare din donația Parohiei Brazii reprezentată de PC Preot Paroh Radu George.


La final toți copiii au servit diverse sucuri și dulciuri prin bunăvoința Firmei SC GENID PREST SRL (CUPTORUL DE AUR).


Mulțumim tuturor pentru implicare!

                           

 Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01159 sec - PID: 30646