182

Cultură și spiritualitate la Mănăstirea Putna

Publicat în urmă cu 26 de zile, în Protopopiatul Slobozia, de

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte Marian Ion, paroh al parohiei Adormirea Maicii Domnului din satul Smirna și profesor titular de religie la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” și Școala Gimnazială Nr. 3 din Slobozia, a participat la Mănăstirea Putna în perioada 15 – 19 mai 2019 ca profesor însoțitor și îndrumător al elevei Crețu Eva, delegat de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, la Concursul național interdisciplinar Cultură și Spiritualitate românească.


Ziua de 15 mai a debutat cu slujba de Te-Deum oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, episcop al Sucevei și Rădăuților împreună cu preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Melchisedec Velnic, și un sobor de preoți și diaconi. După slujba de Te-Deum a continuat festivitatea de deschidere a concursului luând cuvântul, pe rând, Conf. Dr. Univ Vasile Timiș, inspector general al disciplinei religie, profesor Manuela Delia Anghel, inspector general al disciplinei limba și literatura română, domnul Romeo Moșoiu, consilier al ministrului educației naționale și membrii ai comisiei centrale.


Ziua de 16 mai a fost cea cu emoții pentru elevii participanți, susținând proba scrisă a concursului.


Ziua de 17 mai a adunat o parte de elevi la proba orală și cealaltă parte la proba practică pe echipe. Seara a fost cu bucurie și cu tristețe deoarece s-au afișat rezultatele.


Ziua de 18 mai a venit cu festivitatea de premiere unde, ca în orice altă competiție, există o ierarhie. Bucuria elevelor din Ialomița a fost atunci când și-au auzit numele și au pășit pe scenă pentru ridicarea diplomelor și a darurilor oferite de Sfânta Mănăstire Putna.


Pe lângă participarea la etapa națională a Concursului Cultură și Spiritualitate românească, în cele 5 zile petrecute aici, elevii au trăit bucuria rugăciunii și a comuniunii cu alți copii din țară. Au dormit împreună, au mâncat împreună, s-au rugat împreună, au râs împreună și și-au legat prietenii, poate, pentru toată viața. Au plecat fiecare în județele lor promițându-și ca la anul sa fie mai ambițioși și bineînțeles cu gândul ca se vor revedea.

A consemnat părintele profesor ION MARIAN



Trimite
Powered by InterChat

π 0.01249 sec - PID: 23505