211

Ședința administrativă lunară în Protopopiatul Slobozia

Publicat în urmă cu 11 zile, în Protopopiatul Slobozia, de

Marți, 12 martie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la sediul Protopopiatului Slobozia a avut loc ședința administrativă lunară.

După rostirea rugăciunii de început, Preacucernicul Părinte Popescu George de la parohia Pitișteanu a susținut referatul cu tema: „Iustin Moisescu, Patriarhul diplomat și cărturar”.

Reprezentantul Centrului Eparhial, Preacucernicul Părinte Consilier Manuel Rusu, a prezentat preacucernicilor părinți prezenți la ședință informări privind activitățile culturale, sociale și administrative care au scopul de a îmbunătăți activitatea pastorală a acestora în parohii.

În continuare, Preacucernicul Părinte Ionuț Butu, Protopopul Protopopiatului Slobozia, a evidențiat importanța implicării comunităților parohiale, reprezentate de preoții slujitori, în organizarea și desfășurarea unei serii variate de activități organizate la nivel național și eparhial.

Ședința a fost încheiată prin împreuna cântare a imnului „Cu noi este Dumnezeu”, cântare specifică perioadei de post în care ne aflăm.

A consemnat Adin Diaconescu.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00879 sec - PID: 17744