107

Protopopiatul Oltenița. Hai să dăm mână cu mână!

Publicat în urmă cu 4 luni, în Protopopiatul Oltenita, de

În data de 24 ianuarie 2019, s-au împlinit 160 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, miercuri 23 ianuarie 2019,  Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Olteniţa în parteneriat cu Grădinița cu Program Normal Numărul 1 din municipiul Olteniţa a organizat o activitate cu caracter socio - cultural dedicată acestei zile de o deosebită importanță istorică pentru neamul românesc. Preșcolarii grupei mari și mijlocii din cadrul Grădiniței cu Program Normal Numărul 1 din municipiul Olteniţa, coordonaţi de doamnele educatoare Țintă Monica și Topârceanu Livia, au pregătit și susținut un program artistic format din  cântece și poezii patriotice, apoi au  împărţit ilustraţii de desenat.

La final, toți copiii au cântat și au jucat „Hora Unirii” – cunoscutul cântec pe versurile poeziei cu același titlu scrise de Vasile Alecsandri și au primit dulciuri şi iconiţe.

 

A consemnat doamna Ioniţă Gina Eugenia, asistent  social al Protopopiatului Olteniţa.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01539 sec - PID: 2553