Istoric - PLATONEŞTI

 Hram: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
 Adresa: Comuna Platoneşti, judeţul Ialomiţa
 Preot paroh: Titel PAVEL

BISERICA SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA - PLATONEŞTI
 
 ISTORICUL COMUNITĂȚII. Satul Platoneşti a fost întemeiat la începutul sec. XX, pe o fostă moşie mănăstirească, secularizată în 1863. De reţinut este faptul că până în anul 1947, enoriaşii din satul Platoneşti mergeau pentru nevoile religioase la Hagieni, neexistând practic un alt aşezământ de cult aici.
 ISTORICUL BISERICII. Biserica din satul Platoneşti a fost construită din obolul credincioşilor acestei parohii, între anii 1931-1939.
 În anul 1931, luna septembrie, în prezenţa protoiereului Nicolae Dumitrescu s-a pus piatra de temelie. În anul 1937, biserica era ridicată la roşu, în 1939 era tencuită atât în interior, cât şi în exterior şi s-a realizat scheletul catapetesmei, care era improvizată, din icoane împrumutate de la diferite biserici.
 În anul 1947, biserica a fost sfinţită de către Episcopul Eugeniu Laiu, preot fiind Stan Dumitru, care a iniţiat şi a condus toată lucrarea acestei biserici.
  În anul 2003, pe data de 6 iulie, a avut loc slujba arhierească, săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Dr. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.
 Din anul 2003 şi până în prezent, s-au făcut lucrări de modernizare atât a bisericii, cât şi a casei parohiale. Biserica a fost dotată cu geamuri şi uşi termopan, turla a fost placată cu polistiren, iar în interiorul bisericii s-a pus gresie. A fost dotată cu iconostas, axioniţă şi strane din lemn de stejar, policandru nou, chivot, covoare noi.
 PISANIA menţionează următoarele: „Ziditu-s-a această sfânta biserică cu hramul Sfinții Împăraţi Constantin şi Elena la anul 1939; preotul Stan Dumitru (†) fiind parohul bisericii. La anul 1972 biserică a fost împodobită cu pictură în tehnica frescă de către pictorii Constantin Blendea-Tinu şi Dogarescu Gabriel.
 În anul 1997, prin grija şi strădania neobosită a preotului paroh Tudose Nicolae, sfântul lăcaş a fost învelit cu tablă, tencuit la exterior şi vopsit, iar în interior, pictura a fost spălată şi aurită, toate fiind realizate cu aportul credincioşilor din parohie”.
 ARHITECTURA. Biserica este construită din cărămidă arsă, învelită cu tablă, având formă de corabie, cu o turlă mare şi înaltă.
 PICTURA. În anul 1957, s-a pictat catapeteasma, de către pictorul Mihail Bălăşescu, iar în perioada 1972-1973, biserica a fost pictată, de către pictorii Constantin Blendea - Tinu şi Gabriel Dogărăscu din Bucureşti.
 În dată de 7 iunie 1998, biserica a fost resfinţită, de către Preasfinţitul Nifon, Episcopul Sloboziei şi Călărașilor.
 ANEXE. În anul 1974 s-a construit o clopotniţă nouă din fier şi scândură, care este dotată cu un singur clopot. S-a înfiinţat totodată o bibliotecă dotată cu diferite volume religioase.
 PREOȚII. De-a lungul timpului, parohia din Platoneşti a fost păstorită de preoţii:Dumitru Stan, Corneliu Porlogea, Theodor Bârsan (1993-1996), Nicolae Tudose(1996-1999), Răzvan Mare(1999-2003), iar din data de 4 octombrie 2003 este paroh Pr. Pavel Titel.
 ACTIVITĂȚI. Parohia are grup de cateheză alcătuit din 17 copii în programul Hristos împărtășit copiilor care sunt periodic bucurați cu pelerinaje la Mănăstiri și obiective educative. Biblioteca este funcțională cu registrul de împrumut la zi. Organizează pelerinaje anuale cu credincioșii adulți din parohie.

TEXT: Prof. Dr. Ştefan Sava Grigorescu
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00991 sec - PID: 9988