122

Taina Sfântului Maslu în Penitenciarul Slobozia

Publicat în urmă cu 3 luni, în Penitenciarul Slobozia, de

Marți, în Săptămâna a III-a din Postul Sfintelor Paști, s-a desfăşurat la Penitenciarul Slobozia o activitate religioasă în cadrul Proiectului „Învierea lui Iisus Hristos – nădejdea Învierii noastre”. În cadrul activităţii s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, cu participarea a 18 persoane private de libertate, unele având diferite afecţiuni medicale. Slujba s-a oficiat în capela „Sf. Nicolae” a penitenciarului, de către preoți aparținând Protopopiatului Slobozia, Preacucernicul Părinte Daniel Ferbințeanu, paroh la Parohia Ograda, Preacucernicul Părinte Ionuț Dumitru, paroh la Parohia Orboiești, împreună cu preotul capelan Gabriel Vasile.

În cuvântul de învățătură Părintele Daniel Ferbințeanu le-a vorbit persoanelor private de libertate despre necesitatea pocăinţei în actul tainic al vindecării sufleteşti şi trupeşti, însoţită de credinţa în Hristos Cel Milostiv. De asemenea, părintele le-a transmis participanţilor un mesaj de îmbărbătare creştină în acest moment delicat al existenţei lor.

A consemnat Preot capelan VASILE Gabriel.

 

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01474 sec - PID: 3323