322

Conferința de toamnă a preoților din județul Călărași

Publicat în urmă cu 4 ani, în Parohia Volna, de
Luni, 10 noiembrie 2014, a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din județul Călărași, cu titlul „2014 Anul omagial euharistic şi anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”.

Conferinţa, desfăşurată în anul aniversar al Episcopiei noastre „Slujire și dăruire – Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, a reunit toţi preoţii din cele trei Protopopiate ale judeţului Călărași: Călărași, Lehliu şi Oltenița.

Manifestările au început cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din Municipiul Călărași, urmată de slujba de Te Deum săvârşită de trei preoți și un diacon din Protopopiatul Oltenița: părintele protopop Necula Marian-parohia „Sfântul Nicolae”-Oltenița, părintele Ciobanu-Popa Daniel-parohia „Înălțarea Domnului”-Eroi Oltenița, părintele Popescu Vasile-Adrian-parohia „Sfântul Nicolae și Sfântul Dumitru”-Luica și diaconul Stoica Marius-Cătălin de la parohia „Cuvioasa Parascheva”-Stancea, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu și a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial.

Conferinţa a continuat în Sala de Conferințe a Consiliului Județean Călărași prin prezentarea lucrărilor întocmite de cei trei preoți referenţi: preotul Rafael Florian de la parohia Ceacu, Protopopiatul Călăraşi, preotul Gabriel Toma de la parohia Plevna, Protopopiatul Lehliu şi preotul Ștefan Cătălin Niță de la parohia Prozanic, Protopopiatul Olteniţa, care au prezentat viața și activitatea Sfinților Brâncoveni. În abordarea temei nu au fost ocolite subiecte de mare importanță: profilul conducătorului înobilat de credință, moralitate și devotament față de neam; cultura ca instrument de întărire a statului și a bisericii; sfârșitul exemplar, demnitatea și mărturisirea credinței creștine chiar cu prețul vieții.

Preasfinţia Sa a dat cuvântul preoţilor care au dorit să completeze referatele cu aspecte din viața Sfântului Constantin Brâncoveanu.

La final, părinții consilieri au adus completări la tema zilei, dar au comunicat și probleme de ordin pastoral-misionar, administrativ-canonic, economic și social, ale Eparhiei Sloboziei și Călărașilor.

A consemnat părintele Ciobanu-Popa Daniel, secretar II în cadrul Protopopiatului Oltenița.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01083 sec - PID: 23190