420

Biserica parohiei Sinteşti gazda cercului catehetic

Publicat în urmă cu un an, în Parohia Sintesti, de
Din mila Lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor s-a desfăşurat Cercul Catehetic pentru luna Februarie, în Biserica Parohiei Sinteşti.

Într-o atmosferă caldă, părintele paroh Manea Ionel, a vorbit, celor treizeci şi unu de elevi prezenţi la întâlnirea catehetică, despre „Duminica – sărbătoarea Creştinilor”.

Părintele Ionel a spus că duminica este ziua săptămânală de odihnă și de sărbătoare religioasă a creștinilor. Duminica este mai întâi ziua în care a avut loc Învierea Domnului, cel mai mare eveniment din istoria sfântă și piatra de temelie a credinței creștine. În al doilea rând, duminică este prima zi a creației lumii, precum sublinia încă din veacul al doilea Sf. Iustin Martirul și Filosoful sau „începutul zilelor”, cum o numește Sf. Vasile cel Mare. În al treilea rând, în aceeași zi a avut loc Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli și s-a întemeiat prima comunitate de credincioși, nucleul Bisericii Creștine de mai târziu.

La întâlnire au participat preacucernicul părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, preacucernicii preoți: Daniel – Mirel Minea, Responsabil cu catehizarea parohială, Nichita Petre, Mocanu Relu Florin, P.C Pr. Dinu Aurel, Ivan Florin, şi doamna Aura Ciuhureanu, Profesor Învăţământ Primar.

La final părintele Protoiereu a ţinut un cuvânt de încurajare si indemn de participare la Sfintele Slujbe, iar părintele paroh a oferit copiilor produse de patiserie şi răcoritoare, dar şi câte o brăţară cu sfinţi.

A consemnat Preot Minea Daniel – Mirel, Responsabil cu Catehizarea parohială
Trimite
Powered by InterChat

π 0.0134 sec - PID: 21570