251
Vineri, 13 iunie 2014, Parohia „Sfântul Dumitru” din Slobozia, a fost gazda Cercului Pastoral nr. 1 al Protopopiatului Slobozia. Sub protia părintelui Protopop Dumitru Drăghici, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au participat 17 preoţi care au răspuns invitației părinților slujitori : Constantin Pătraşcu, Cristian Ştefan Munteanu şi Cătălin Stanciu.

Referent a fost preacucernicul părinte Alexandru Tănase, de la Parohia Slobozia Nouă I, susţinând referatul cu tema „Rolul ierurgiilor în viaţa credincioşilor”.

La sfârşitul slujbei, preacucernicul părinte protopop Dumitru Drăghici le-a transmis participanţilor binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, îndemnându-i totodată la mai multă rugăciune şi nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.

Credincioşii au primit binecuvântări, bucurându-se de împreuna-slujire şi ungerea cu untdelemn sfinţit.
Transmisiune în direct
Slujba Sfintei Liturghii, la Sărbătoarea Sfinții Împărați Constantin și Elena
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01557 sec - PID: 28562