292

Bucură-te Fiica Sionului!

Publicat în urmă cu 2 ani, în Parohia Razvani, de
Toate proorocirile mesianice, cât şi legea veche se împlinesc în Iisus Hristos Domnul, Care „vine-ncetinel, spre patimă ca un miel”, intrând în Ierusalim „călare pe asină şi pe mânz”, ca un biruitor al morţii celorlalţi – învierea lui Lazăr – şi garantat Mântuitor al celor robiţi în moartea veşnică, prin propria Sa Înviere.

Şi pentru că „din gura pruncilor Îmi voi săvârşi laudă” – zice Domnul -, copiii din parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Răzvani, spre mărirea lui Dumnezeu au venit la Ierusalimul eclezial – Biserica, cu ramuri de salcie şi cu stâlpări în mâini, pentru a-L primi pe Hristos ca Împărat al universului lor. Aceştia s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului şi organizaţi de doamna preoteasă au desfăşurat un program artistic adresat iubitorilor de Dumnezeu creştini.

Copiii au interpretat colinde de Florii, au recitat poezii, au explicat într-un eseu importanţa sărbătorii şi au împărţit apoi flori şi iconiţe credincioşilor prezenţi.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01081 sec - PID: 28416