49

Oare ascunderea apostolilor era semn de lașitate?

Publicat în urmă cu 14 zile, în Parohia Plevna, de

„Mânia iudeilor era la culme, şi căpeteniile lor erau gata să omoare pe orice om care admira învăţătura Mântuitorului şi primea puterea şi slava Lui negrăită şi atotputernică, mai ales pe sfinții ucenici. De aceea ei, ferindu-se să cadă în mâinile acelora, nu se duc înainte de sfârşitul zilei la mormânt, deoarece nu se putea aceasta fără pericol, căci ar fi fost văzuţi în cursul zilei, lumina zilei descoperindu-i ochilor tuturor. Şi nu spunem că pricina acestei binecugetate feriri era laşitatea nebărbătească, ci cunoştinţa a ceea cele era de folos, insuflată sufletelor sfinţilor de Hristos, Care nu îngăduia ca cei ce vor fi luminătorii lumii să se primejduiască înainte de vreme" (Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI)


Transmisiune în direct
Slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a V-a după Paști - a Samarinencei
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01065 sec - PID: 15511