47

omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri

Publicat în urmă cu 26 de zile, în Parohia Plevna, de

Scriptura afirmă că "omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri”( Iov 14, 1), înțelepciunea și sănătatea merg împreună (Pr. 13, 30), că sănătatea este o binefacere de la Dumnezeu (Sir. 31, 20), pentru care I se aduce laudă (Sir. 17, 28) și I se adresează rugăciuni (Iov 5,8.).

Mai mulți psalmi sunt rugăciuni ale unor bolnavi care imploră vindecarea (ex. Ps. 6, 38).

Biblia nu preamărește durerea; îl

elogiază pe medic (Sir. 38, 1-

15), așteaptă era lui Mesia ca pe un timp al vindecărilor (Is. 33, 24) și al Învierii. Vindecarea fiind una din lucrările lui Yahweh (Is. 19, 22) și a lui Mesia.

"Se cuvenea, într-adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească prin suferințe pe Căpetenia mântuirii lor”( Evr. 2, 10). Felul în care creștinismul vede suferința nu poate fi înțeles fără a privi la felul în care Hristos a înfruntat suferința.

Și aceasta din două puncte de vedere:


luând aminte la felul în care a îndurat-o El însuși, mai cu seamă în vremea Pătimirilor,


apoi la felul în care a privit El 

la suferința oamenilor întâlniți pe cale. 


Sfânta Scriptură ne oferă un lung șir de exemple care redau concret atitudinea Mântuitorului față de suferință. Primul exemplu reiese din faptul că se adresează tocmai celor sărmani și oropsiți. Mântuitorul este conștient de misiunea primită de la Tatăl, aceea de a se adresa în primul rând celor oropsiți. Însă, răspunsul cel mai energic pe care L-a putut da, referitor la suferința umană, a fost atunci când a luat asupra Sa toată durerea și S-a transpus chiar în miezul suferinței umane. Hristos ca om, ar fi putut să nu aibă parte de suferință. 

Zămislit fără sămânță bărbătească, El nu era supus legii păcatului, ca ceilalți oameni care 

îndură urmările neascultării strămoșești, transmise din generație în generație celor zămisliți prin împreunare trupească. Așa că, Lui nu-i erau proprii patimile firești și nevinovate, stricăciunea și moartea.

Însă, Hristos, ca să ne mântuiască deplin, din lăuntrul nostru ia asupra Sa de bunăvoie relele de care voia să ne tămăduiască și să ne izbăvească, pentru că 

„ceea ce nu este asumat nu poate fi vindecat”.

.

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01989 sec - PID: 21416