87

Trei sunt tipurile psihologice și duhovnicești ale împlinirii actului religios de slujire față de Dumnezeu: frica de pedeapsă (sluga), nădejdea de răsplată (argatul) și lucrarea prin și pentru dragoste (fiul).

Acestei tipologii psihologice și biblice îi corespund multe apoftegme ale cuviosului Marcu Ascetul, în Despre cei ce-şi închipue că se îndreptează din fapte, în 226 de capete, volumul I al Filocaliei.


Domnul, vrând să arate că orice poruncă e o datorie, iar pe de altă parte că înfierea se dă oamenilor în dar pentru sângele Său, zice: „Când veţi fi făcut toate cele poruncite vouă, ziceţi: slugi netrebnice suntem şi ceea ce am fost datori să facem, aceea am făcut".(Luc. 17, 10) Deci Împărăţia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stăpânului, gătit slugilor credincioase.


Dacă Hristos a murit pentru noi, după Scripturi, şi nu mai trăim nouă înşine, „ci Aceluia care a murit şi a înviat pentru noi",(II Cor. 5, 15) vădit este că suntem datori să-I slujim până la moarte. Cum vom socoti aşa dar înfierea ca ceva ce ni se datorează?


Robul nu cere slobozirea ca plată, ci mulţumeşte pentru ea, ca un îndatorat, şi o primeşte în dar.


Unii, neîmplinind poruncile, socotesc că cred drept. Alţii, împlinindu-le, aşteaptă Împărăţia ca o plată datorată. Şi unii şi alţii greşesc faţă de adevăr.


Când auzi Scriptura zicând că Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele sale",(Ps. 61, 13) să nu înţelegi că e vorba de fapte de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Împărăţia, ci că Hristos va răsplăti faptele necredinţii în El sau ale credinţii, nu ca un schimbător care cântăreşte preţul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul şi Răscumpărătorul nostru.


Cel ce se înfrânează, se reţine dela lăcomia pântecelui; cel ce dispreţueşte avuţia, dela sgârcenie; cel liniştit, dela vorbărie; cel curat, dela iubirea de plăceri ; cel cuviincios, dela desfrânare; cel ce se ajunge cu ce are, dela iubirea de argint; cel blând, dela turburare; cel cu cuget smerit, dela slavă deşartă; cel supus, dela iubirea de vrajbă; cel ce mustră, dela făţărie. De asemenea cel ce se roagă, e străin de desnădejde; săracul, de multă avuţie; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul, de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvârşită până la moarte, nu e altceva decât reţinerea dela păcat. Iar reţinerea dela păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce răsplata Împărăţiei.


Omul de abia păzeşte cele ale firii lui. Hristos însă, prin cruce, dărueşte înfierea.




Trimite
Powered by InterChat

π 0.0127 sec - PID: 24045