63

    Primul cântăreț, chiar de la înființarea parohiei Plevna- 1893, a fost Ion Nichifor. Conform unei însemnări din Psaltire, era originar din Tilișca, localitate istorică transilvăneană depinzând administrativ de Săliștea Sibiului, venit ca păstor transhumant în Regat anterior anului 1890 se stabilește pe aceste locuri, căci o inscripție din Psaltire îl atestă drept „Cântărețu fiind din 1890 la Valea Rusului, servici Comuna Plevna din 1893, jud Ialomița”.

  A cunoscut tipicul bisericesc și glasurile practice „în așa măsură că arăta mult zel în a le îndeplini fără greș și știrbire”, servind între 1893 și 1 iunie 1923 ca și cântăreț salariat iar mai apoi, pensionar.


  În calitate de cântăreț salariat, apoi onorific a slujit și fiul său, Gheorghe I. Nichifor, ca bugetar până în 1932 și onorific până în anul 1945, cum se dovedește din inscripția din Mineiul pe Noiembrie: „Preotul Mihail C Paraschiv, venit în Plevna la anul 1937, 15 martie, cântăreț Gh. I Nichifor. Din anul 1923, 1 iunie, bugetar până în 1932”.



Trimite
Powered by InterChat

π 0.01144 sec - PID: 27664