99

Cei nouă ani de patriarhat ai Părintelui Nicodim Munteanu au fost unii dintre cei mai grei din epoca contemporană: „război crâncen la hotare, apoi și în țară, dar și lupte neomenoase în casa neamului”, nu mai puţin de patru regimuri politice diferite (regimul de autoritate monarhică a lui Carol al II-lea, regimul naţional-legionar, dictatura antonesciană şi zorii totalitarismului comunist) şi de aceea, în decurs de doi ani, şi-a dat demisia de mai ori, de fiecare dată fiind refuzat.

Astfel, la un an de la alegerea sa, când regele Carol al II-lea a abdicat, trecând prerogativele regale fiului său, şi la cârma ţării a venit un guvern prezidat de generalul Ion Antonescu, păstorirea i-a fost pusă la grea încercare de noua conducere a Ministerului cultelor, care a încercat să intervină în treburile Bisericii, încălcând atribuţiile patriarhului. Una din imixtiunile statului în treburile duhovnicești ale Bisericii a fost decretul-lege care interzicea botezul evreilor.


În expunerea de motive a decretului rasist împotriva evreilor din 1940, ministrul cultelor de atunci spunea: „Ființa etnică a neamului nostru trebuie ferită cu amestecul de sânge evreesc. Evreii au astăzi posibilitatea ascunderii originei lor etnice, prin trecerea dela cultul mozaic la religiunile noastre naţionale. Spre a împiedeca aceste inflltraţiuni în comunitatea noastră naţională, este necesară modificarea art. 44 din legea pentru regimul general al cultelor, în sensul că evreii de religiune mozaică nu pot trece la niciun alt cult“. Slujitorilor altarului, cari ar fi înfrânt aceasta interdicţiune urma să li se aplice sancţiuni atât administrative cât şi penale.

 

Îndată ce a luat cunoştinţă de cuprinsul. acestui decret-lege, Biserica Ortodoxă Română a protestat cu toată tăria împotriva amestecului statului în treburile bisericeşti, cerând retragerea decretului-lege. Cel dintâi care a ridicat glasul a fost mitropolitul Nicolae al Ardealului, care, la 2 Aprilie 1941, face o dârză întâmpinare către ministrul cultelor. Iată câteva pasaje din aceasta: 


Principial, nimenea de pe pământ nu poate opri ca Evanghelia și harul mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos să fie împărtăşite oricărui om. Fiul lui Dumnezeu s'a coborât pe pământ şi a suferit moartea pe cruce pentru mântuirea tuturor oamenilor care vreau să creadă în El. Cu atât mai puţin este această interdicţie de competenţa Statului. El nu se poate face stăpân peste ceiace nu are, peste harul şi peste voinţa de mântuire a lui Dumnezeu... amestecându-se în lucruri de dogmă“.

Biserica ştie şi fără deciziuni incompetente, care ating conştiinţa ei dogmatică să păzească neamul de primejdia înstrăinării. Dreptul ei de a boteza nu poate fi prejudiciat prin legi ale Statului. Biserica noastră are caracterul ecumenicităţii, ea fiind trimisă „la toate neamurile” (Matei 28, 19) ca să le boteze. Apostolii şi urmaşii lor au primit porunca Mântuitorului de a propovădui Evanghelia „la toată făptura“ (Marcu 16, 15). Acesta e cuvântul de ordine ce l-a primit dela Întemeietorul ei“.


Mai departe cere retragerea decretului-lege amintit „ca fiind în contradicţie cu dogma despre Biserică“ şi încheie: „Dacă nu aţi face aceasta, suntem nevoiţi a vă declara că pentru Biserica pe care o păstoresc, decretul-lege împricinat îl vom considera neavenit, pentru că într'un caz de conflict între porunca dumnezeească a Mântuitorului şi între un decret-lege dat de oameni, noi suntem datori să vă repeţim cuvântul Sf. Scripturi: De este drept înaintea lui Dumnezeu a asculta pe voi mai vârtos decât pe Dumnezeu, judecaţi ”(Faptele Apost. 4. 19). 


Sinodul Permanent din 9 Aprilie 1941, prezidat de Patriarhul Nicodim, îşi însuşeşte punctul de vedere al mitropolitului Nicolae al Ardealului şi face şi din partea sa ministerului de culte aceiaşi propunere de retragere a decretului-lege amintit. 


Faţă de această poziţie adoptată de Biserică, ministrul de atunci al cultelor, generalul Radu Rosetti, după ce se consultă cu „conducătorul statului“, răspunde Sf. Sinod şi mitropolitului Nicolae al Ardealului că „pentru raţiuni înalte de Stat, întrucât chestiunea reprezintă un act de guvernământ, nu se poate reveni asupra dispoziţiunilor suszisului decret-lege“ 


Amărât de acest răspuns, mitropolitul Nicolae Bălan trimite ministrului de culte, în replică, o nouă întâmpinare în care, între altele, spune:

Noi avem datoria să rămânem neclintiţî pe poziţia fixată de autoritatea dumnezeiască a Revelaţiei şi a Bisericii. Observăm cu adâncă durere că este primul caz când statul român ia o poziţie formală. în directă contradicţie cu credinţa neamului, legiferând împotriva dogmelor Bisericii, care a ocrotit fiinţa românismului întotdeauna. Biserica nu se poate abate dela porunca dumnezească şi în consecinţă nu putem lua în considerare decretul-lege edictat”. 


Chestiunea a fost apoi dezbătută în plenul Sf. Sinod din 6 lunie 1941, sub preşedinţia Sanctităţii Sale Patriarhul Nicodim, când s'a luat această hotărâre: „Statul are toată libertatea de a aduce îngrădirile necesare apărării ţării şi fiinţei neamului. Biserica însă nu poate abdica dela împlinirea poruncii dată ei de dumnezeescul Întemeietor, prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh“. Aşa dar Biserica nu poate împiedeca botezul celui care-l cere pentru mântuirea lui, însă botezul nu infirmă întru nimic legile şi dispoziţiile în vigoare privitoare la ocrotirea rasei”. Hotărîrea de mai sus a fost comunicată ministerului de culte ca ultim răspuns al Bisericii în acest conflict.



Cu toate că Statul şi mai departe nu a părăsit poziţiunea sa nici Biserica nu a renunţat a condamna imixtiunea autorităţii de Stat în treburile spirituale şi a reclama pentru sine libertatea de a continua lucrarea misionară între evrei. 

(Episcop Antim Nica, Pe urmele apostolatului românesc, BOR, 1945, nr 11- 12)

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01542 sec - PID: 27605