126

Învățăturile protestante, risipite și în ziua de zi, precum neghinele în semănătura grâului bun, spun că noi nu putem face nimic pentru păcatele noastre ci, mai degrabă, pe fiecare zi ne sporim păcatele. De aceea, trebuie să Îl căutăm drept Mijlocitor pe Domnul Hristos, pentru ca El să facă toate pentru noi. Însă asta ne-ar plăcea nouă: să nu avem nicio osteneală, niciun chin și să Îl găsim pe Domnul Hristos drept Mijlocitor al nostru, pentru ca El să facă toate pentru noi.


Mitropolitul Sfânt, Varlaam al Moldovei, compune la anul 1654 un Răspuns ortodox spre a apăra turma cuvântătoare de propaganda calvină concretizată în Catehismul calvin tiparit in limba română:


În al 10-lea capitol al cărțuliei se scrie și se întreabă următorul lucru:  

Însă ce mijlocitor trebuie să căutăm, pentru ca să facă îndejuns de mult ca să ne împace cu Dumnezeu?

Pentru că despre Cel ce a fost, cu adevărat, Dumnezeu și om, acestea s-au spus: „o Fecioară va prinde întru sine și va naște Fiu și-i vom zice Lui: Emmanuil, adică: cu noi este Dumnezeu” [Is. 7, 14]. Cine dar e mijlocitorul nostru? – Acesta e Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că El umblă între noi și Dumnezeu și ne împacă. După cum a spus Pavel: „Și unul este Mijlocitorul, Cel care mijlocește între Dumnezeu și între oameni: omul Iisus Hristos” [I Tim. 2, 5]. 


Răspunsul soborului celor două țări [românești]


Sfântul Apostol Pavel îl învață aici pe ucenicul său Timotei să ia aminte la la toate obiceiurile și la vredniciile tuturor oamenilor, pentru ca pe cei credincioși să-i aducă spre tăria și sporul credinței și al faptelor celor bune, iar pe cei necredincioși să-i aducă către întoarcerea spre cunoștința lui Dumnezeu. Iar, în al doilea rând, îi aduce lui drept exemplu pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru ca să îl convingă  spre aducerea aminte și îi spune cum Acesta singur S-a dat pe Sine drept izbăvire și răscumpărare pentru toți, pentru ca pe toți să ne mântuie și toți să aflăm mântuirea. Adică toți să creadă și să primească credința cea vie și făcătoarea faptelor celor bune. Pentru aceea, cu chinuri și cu înjunghiere și cu vărsare de sânge s-a făcut [mântuirea noastră]. Și de aceea El se numește Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. Iar cel care crede dobândește pacea, adică iertarea lui Dumnezeu. Căci această mântuire nimeni altul nu putea să ne-o aducă, în afară de Cel care S-a întrupat, de Fiul și Cuvântului lui Dumnezeu, de Fiul Tatălui, de Domnul nostru Iisus Hristos.  După cum și Fericitul Pavel ne spune cu glas mare: nici Înger, nici om, ci singur Domnul ne-a izbăvit [pe noi] prin feredeul/baia celei de a doua nașteri [Tit 3, 5]. Și ne arată nouă Domnul Hristos prin parabolă acestea, atunci când spune: că nici preotul (adică jertfa legii vechi, căci preotul junghia jertfa pentru păcate), nici levitul (adică legea lui Moise) n-a putut să îl vindece [pe cel căzut între tâlhari], ci numai Samarineanul, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel vorbit de rău că e samarinean și mâncător și băutor [împreună cu oamenii]. Numai El l-a înălțat [pe om] la turma Sa, ca pe o oaie pierdută și rătăcită. El l-a luat în spate și S-a îngrijit pentru mântuirea lui. Și pentru această mântuire El este Mijlocitorul, Cel care umblă între Dumnezeu și oameni, de împacă pe fiecare om cu Dumnezeirea, pentru că ne dă Cinstitul Său Trup și Cinstitul Său Sânge spre iertarea păcatelor. Și Acesta, fiind Dumnezeu și om, Domnul nostru Iisus Hristos, nu este numai Mijlocitorul iertării omenești, ci El a adus mângâiere lui Dumnezeu și oamenilor le-a adus iertare. 


Însă în acest Catehism se spune că noi nu putem face destul pentru păcatele noastre ci, mai degrabă, pe fiecare zi ne sporim păcatele. De aceea, trebuie să Îl căutăm drept Mijlocitor pe Domnul Hristos, pentru ca El să facă destule pentru noi. Însă asta ne-ar plăcea nouă: să nu avem nicio osteneală, niciun chin și să Îl găsim pe Domnul Hristos drept Mijlocitor al nostru, pentru ca El să facă destule pentru noi. 


Însă cum trebuie să Îl caute cineva pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca să Îl poată afla drept Mijlocitor către Dumnezeu Tatăl? 


Așa trebuie să Îl căutăm:


După cum L-a căutat Zaheu, care a venit înaintea lui Hristos de unul singur și i-a spus: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau mișeilor/săracilor iar celui pe care l-am nedreptățit de patru ori îi voi întoarce înapoi” [Lc. 19, 8].


 După cum L-a căutat curvarul și curva aceea: unul cu pocăință și din inimă [scoțând] suspine și lacrimi iar ea cu căderea la picioarele Lui: „Și a căzut cu mir scump [la picioarele Lui] și i-a spălat picioarele și cu părul capului ei I le-a șters” [In. 12, 3].  


După cum L-a căutat și vameșul, care se bătea în piept și suspina. Căci cu așa smerenie se ruga, încât nici ochii în sus nu cuteza să-i ridice [Mt. 18, 13]. 


După cum L-a căutat Corneliu sutașul, despre care se spune [în Faptele Apostrolilor] că a postit patru zile și s-a rugat în casa lui [F. Ap. 10, 30]. 


După cum L-au căutat toți Apostolii, încât au lăsat lumea și pe toate câte sunt în lume și I-au urmat lui Hristos, împlinind porunca Sa. Căci El spusese: „Cel ce va lăsa frați sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau copii sau satele pentru numele meu de o sută de ori va lua și viața de veci o va moșteni”[Mt. 19, 29]. Și, de asemenea, la Ioan: „De mă iubiți, cugetați la învățăturile Mele” [In. 14, 15]. Și, mai jos, spune: „Cel care are învățăturile Mele și le va face, acela Mă iubește” [In. 14, 21]. Și acestea nu le-a spus numai pentru Apostoli, ci ni le-a spus și nouă: tuturor credincioșilor. Căci și Matei a spus: „Intrați pe porți strâmte căci poartea cea largă și calea cea desfătată duce la pieire, iar poarta cea strâmtă și calea cea scârbită/plină de tristețe duce în viață și puțini sunt cei care o află” [Mt. 7, 13-14]. Iar Sfântul Pavel spune: „Căci prin multe scârbe/necazuri/tristeți ni se cade nouă să intrăm în Împărăția Cerurilor” [F. Ap. 14, 22]. Și adevărat lucru este, că pe măsura mâniei lui Dumnezeu, cu care noi Îl mâniem [zilnic] cu păcatele noastre, nimeni nu poate ajunge să facă destule pentru sine, dacă nu ne-ar fi Mijlocitor Domnul nostru Iisus Hristos. Căci prin chinurile, sângele și moartea Sa, [El Sa făcut Mijlocitor pentru noi].


Iar de darurile Sale omul se apropie prin credință, nădejde și iubire către Dumnezeu și către aproapele său și prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Însă pentru orice greșeală și pentru păcatele noastre ne trebuie pocăință. Iar despre pocăință întreaga Scriptură ne dă mărturie.  După cum spune și Prorocul David: „Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi/ nu o va lovi cu lucruri neplăcute” [Ps. 50, 18]. Căci Însuși Dumnezeu spune: „Spre cine voi căuta? Numai spre cel blând și smerit, care se cutremură de cuvintele Mele” [Is. 66, 2]. Și așa trebuie să se apropie creștinul și să se împreune cu Cinstitul Trup și [Cinstitul] Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos. Căci Cinstitul Trup și [Cinstitul] Sânge mângâie mânia lui Dumnezeu împotriva omului și îl împacă cu Dumnezeu și îi iartă păcatele. Iar dacă șade numai și nu face nimic, atunci acela nu află în Sfânta Scriptură [că Îl are drept] Mijlocitor al său pe Hristos Domnul. După cum spune și Apostolul Petru: „[Și pentru că] Hristos a fost chinuit pentru noi cu trupul, de aceea să vă întrarmați și voi în acest cuget” [I Petr. 4, 1]. Iar într-alt loc spune: „Căci și Hristos a fost chinuit pentru noi, pentru ca să ne lase chip/exemplu ca să urmăm urmelor Lui” [I Petr. 2, 21].  

Și, la fel, și Apostolul Pavel ne spune un lucru adevărat, zicând: „Că de-am murit cu El, cu El vom și învia; de vom răbda, cu El vom și împărăți; de ne vom lepăda, și El Se va lepăda de noi” [II Tim. 2, 11-12]. Iar dacă nu putem să facem destule pentru noi înșine, așa cum s-ar cădea, adică în mod deplin și desăvârșit, atunci și mai mult trebuie să ne rugăm și să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Fiindcă fără darul și ajutorul lui Dumnezeu niciunul dintre noi nu este harnic. După cum spune Sfântul Pavel: „Mai mult decât alții, decât toți m-am ostenit, însă nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este întru mine” [I Cor. 15, 10]. Iar noi facem începutul și de la Dumnezeu e sfârșitul [faptei bune]. După cum și Apostolul Petru ne învață aceasta și ne spune: „Dumnezeu, [dăruitorul] a toate darurile, Care v-a chemat pe voi întru slava Sa cea veșnică, [dacă pentru] Hristos puțin vă veți chinui, Acela va săvârși [mai departe] și vă va întări și vă va întemeia” [I Petr. 5, 10].  (Pr Doru Octavian Picioruș)

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01613 sec - PID: 19247