113

Și înaintașii noștri au făcut istorie

Publicat în urmă cu 7 luni, în Parohia Plevna, de

Înălțată și sfințită în vremurile Tratatului de pace de la Paris, 1856, ctitorie a familiei Tănăsescu: Dumitru, Constantin și Marghioala,

mari proprietari de teren agricol, atunci când apăreau zorii unor zile de mai bine poporului român, biserica filiei Valea Rusului, semn palpabil al istoriei noastre, a fost spațiul duhovnicesc în care s-a oficiat Te Deum și pomenire celor ce au contribuit, cu 160 de ani în urmă, la Unirea românilor din afara arcului carpatic.


* Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii.

 

Tratatul prevedea respectarea integrității Imperiului Otoman (art. 7), transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare (art. 11), pe țărmul mării fiind interzise construirea de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel (art. 13). Era stabilită libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării (art. 16). Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (Cahul, Bolgrad și Ismail și, implicit, controlul asupra gurilor Dunării) era retrocedată Moldovei (art. 20). Principatele Dunărene – Moldova și Valahia –rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană (art. 22). Se înființau și convocau imediat Adunările ad-hoc care să exprime voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor (art. 24) și se înființa armata națională pentru menținerea ordinii interne și asigurarea frontierelor (art. 26). Turcia nu putea interveni în principate decât cu acordul puterilor contractante (art. 27). (Wikipedia)


Trimite
Powered by InterChat

π 0.02423 sec - PID: 1352