1238

Aniversare la 100 de ani de viața

Publicat în urmă cu 2 luni, în Parohia Independenta, de

E cea mai lungă zi din an! Ar fi avut timp pentru toate, dar s-a trezit înaintea răsăritului să se primenească, să-și aștepte oaspeții. Vorbim despre Petre Elisabeta din localitatea Independența, județul Călărași care anul acesta, pe 9 mai 2019, a împlinit 100 de ani.


Mamă a doi copii, 5 nepoți si 9 strănepoți, a trăit tot ceea ce putea trăi un om în viață, de la bucurii până la necazuri, de la vremuri cu pace până la ororile războiului, dar le-a biruit pe toate, iar azi, 9 mai 2019, la împlinirea frumoasei vârstei de 100 de ani ne-a demonstrat tuturor că în viață este important să primești totul și să oferi totul.


„Centenarul” Petre Elisabeta, singura codeancă în viață, care s-a născut la 9 mai 1919 a fost felicitată cu ocazia aniversării, de Părintele Gheorghe Marcian alături fiind doamna preoteasă Gheorghe Mariana cu copii din grupul de cateheză, Primarul Comunei Independența, Voicu Lică și reprezentanți ai primăriei.


Părintele i-a oferit doamnei Petre Elisabeta, alături de urări de sănătate și viață liniștită lângă numeroasa familie, un tort și o icoană, iar din partea primăriei o plachetă aniversară și un coș cu flori.

De asemenea, sărbătorita a mai fost înconjurată de nepoți toți fiindu-i alături la frumoasa vârstă ,,centenară”.

Această acțiune face parte din activitățile dedicate Anului omagial 2019-,,Anul mărturisirii prin fapte a credinței creștin ortodoxe.” LA MULȚI ANI!

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01416 sec - PID: 5653