156

Sfântul Maslu de obște la Parohia Independența

Publicat în urmă cu 3 luni, în Parohia Independenta, de

Vineri, 19 aprilie 2019, în biserica Parohiei Independenta cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Protopopiatul Călărași, a avut loc la ceas de seară slujba Sfântului Maslu de obște la care au participat preoți din parohiile învecinate.

La final, au avut loc rugăciuni de binecuvântare a credincioșilor și a prinoaselor aduse de ei cu prilejul acestui ceas de bucurie duhovnicească.

Părintele Birtașu Rafaiel a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța postului, a rugăciunii și a faptelor bune în această perioadă de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Mântuitorului Iisus Hristos cel înviat.

„În această perioadă de bucurie duhovnicească, să avem puterea de a ne ridica și să pregătim untdelemnul postului, al lacrimilor, al rugăciunii și al stăruinței în fapte bune pentru a ține aprinsă candela sufletului nostru pentru venirea Mântuitorului Hristos. Să stăruim în cele duhovnicești, în tot ceea ce este frumos și plăcut lui Dumnezeu cu nădejdea că Hristos ne va primi la El pe noi toți“.

În încheiere, părintele paroh Gheorghe Marcian a mulțumit tuturor celorlalți frați preoți care împreună cu credincioșii lor s-au rugat și s-au bucurat la acest moment liturgic și misionar, subliniind importanța împreunei-slujiri și a conlucrării dintre preoți și credincioși pentru toate activitățile misionar-liturgice și sociale.

A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența din Protopopiatul Călărași.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.02809 sec - PID: 31786