243

Domnul Profesor univ. dr. Constantin Cucoș de la, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași spunea despre Sărbătoarea Sfintelor Paști că poate fi un prilej de interiorizări, de rememorări, de edificări. A existat și există o anumită constantă a acestei mari sărbători a creștinătății: năzuința perpetuării spiritului prin înviere, bucuria trăirii prin solidarizare și comuniune a acestui miracol, expansiunea și revigorarea sufletească. Dacă aceste constante se salvgardează, restul nu mai …contează.

Pornind și de la aceste gânduri minunate am încercat și noi și în anul acesta să facem Biserica Parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași, neîncăpătoare pentru numărul mare de copii ai Școlii din Localitatea noastră care i-au pășit pragul cu ocazia manifestărilor din săptămâna Școala Altfel.

Copii însoțiți de cadre didactice au răspuns cu drag invitației și au confirmat încă odată buna colaborare care există între Biserică și Școală din Parohia Independența.

Toți copii prezenți au rostit rugăciuni și cântece religioase, iar mai apoi cei mai mici s-au Împărtășit și în final au primit dulciuri pentru efortul depus.

În cuvântul de încheiere le-am mulțumit cadrelor didactice pentru implicare și în calitate de preot slujitor și ca profesor de Religie și i-am îndemnat pe fiecare să nu uite că ne aflăm în perioada Sfântului Post al Paștelui când fiecare trebuie să fie mai atent la viața sa duhovnicească și îi așteptăm și pe ei la Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie după vrednicie.

Dacă în trecut erau serioase constrângeri ideologice spunea marele profesor C. Cucoș, astăzi au apărut altele noi, nu mai puțin periculoase și perfide. Sfidări au fost, sfidări sunt încă, și-or fi în neamul …omenesc! Dar dincolo de acestea, rămâne esența Sărbătorii pe care nu trebuie să o pierdem din vedere, exprimată direct, cu inimă curată și dreaptă credință, prin acea exclamație simplă, esențială, radicală și mereu actuală, „Hristos a înviat!”.

A consemnat părintele Dănuț Noapteș, preot II la Parohia Independența din Protopopiatul Călărași.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01649 sec - PID: 25042