245

Hramul bisericii parohiale Gârbovi 1

Publicat în urmă cu un an, în Parohia Garbovi 1, de
Preacinstirea Maicii Domnului, moment de comuniune pentru întreaga creștinătate reprezintă si pentru frumoasa comunitate a garbovenilor prilej de regăsire spirituală și reflecție duhovnicească.

Locul important pe care îl ocupă cultul Maicii Domnului în viața oamenilor simpli și frumosi face ca acest praznic să reprezinte oaza de duhovnicie dintre cele două mari praznice, Învierea și Nașterea Domnului.

Ținând cont de aceste aspecte, foarte multe comunități parohiale au ales ca ocrotitoare pe Maica Domnului, punându-se în grija maternă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

De câțiva ani comunitatea parohiala Garbovi 1 marchează cel mai mare praznic închinat Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului, prin slujbele de sobor pe care le găzduiește cu onoare și recunoștință pentru darurile ce neîncetat le primește din partea Maicii Preciste.

Anul acesta, în ajunul Praznicului, în biserica parohială GÂRBOVI I, slujba Vecerniei și a Litiei, urmată de cântarea Prohodului Maicii Domnului, a fost oficiată de un sobor de 16 preoți avându-l în mijlocul lor pe Preacucernicul părinte Paroh Berbec Aurel, Protopop de Urziceni. La finalul slujbei de seară părintele Ovidiu Dincă a rostit un ales cuvânt de învățătură evocând prezența Maicii Domnului în viața fiecăruia dintre noi, precum și filiația către Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu ce ne face pe toți frați între noi și fii prea iubiți ai lui Dumnezeu.

A doua zi, de ziua Hramului, măiestuoasa noastră biserică a devenit neîncăpătoare pentru cele câteva sute de credinciosi prezenți la acest praznic. În predica de la finalul Sfintei Liturghii părintele paroh a subliniat importanța și folosul rugăciunii stăruitoare către Sfânta Fecioară Maria.

După Sfânta slujba, la agapa frățească, specifică acestei prăznuiri, au luat parte aproximativ 300 de persoane care au gustat din bucuria comuniunii, a Liturghiei de după Liturghie.

La acest moment de bucurie aducem un cuvânt de mulțumire și recunoștință tuturor celor care ne-au fost alaturi pe tot parcusul anului la activitățile parohiale și în special celor care au făcut eforturi pentru reușita acestei prăznuiri a Hramului vechii noastre biserici.

A consemnat doamna preoteasă Berbec Victorița
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01065 sec - PID: 26465