444

Cerc pastoral misionar la Parohia Fierbinți Târg

Publicat în urmă cu 5 luni, în Parohia Fierbinti Targ, de

Vineri, 22 februarie 2019, s-a întrunit Cercul pastoral – misionar Fierbinți – Dridu în biserica Parohiei Fierbinți Târg. Cu această ocazie s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu spre folosul duhovnicesc al credincioșilor prezenți în număr mare.

              La momentul cuvenit predicii, preacucernicul părinte paroh Andrei – Gabriel Ghiaur a rostit un cuvânt de învățătură cu tema ,,Ce este perioada Triodului și ce importanță are ea pentru viața creștinului?”. A explicat că perioada Triodului este un adevărat ghid duhovnicesc de înălțare a omului din păcat, oferindu-i acestuia pe tot parcursul Postului Mare povățuirea necesară pentru a ajunge la bucuria Învierii.            

              La finalul cuvântării, preacucernicia sa a amintit că la nivelul Patriarhiei Române acest an 2019 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și ca „An comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”, iar la nivel eparhial ca „An al mărturisirii prin fapte a credinței ortodoxe”.

A consemnat preot dr. Andrei – Gabriel GHIAUR


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01266 sec - PID: 28304