142

Sâmbăta Mare în Parohia Bora

Publicat în urmă cu 14 zile, în Parohia Bora, de

În Sâmbăta Patimilor Domnului, după ce au fost împărtășiți copiii, iar biserica a fost primenită cum se cuvine pentru sărbătoarea Învierii, a sosit momentul ca cei preaiubiți ai lui Hristos să se bucure de Paște.


 Copiii Centrului Pentru Persoane cu Dizabilități din Bora au primit daruri constând în alimente, haine și veselie din partea Parohiei Bora și a studenților, foști elevi ai Seminarului Teologic Slobozia și ai Liceului Pedagogic.


Bucuria a fost și acum desăvârșită și sinceră, așa cum doar cei trecuți prin multe încercări știu să o exprime.


Taina Sfintei Împărtășanii a fost primită în ziua de Miercuri din Săptămâna Patimilor.


Transmisiune în direct
Slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a V-a după Paști - a Samarinencei
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00963 sec - PID: 15670