393


Marți, 12 martie 2019, a doua zi a Postului Mare, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârşită, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, de către preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, starețul mănăstirii și vicar eparhial.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii.

În cuvântul de învăţătură, părintele stareț i-a îndemnat pe credincioşi să unească postul cu rugăciunea şi faptele bune, să folosească această călătorie a nevoinţelor spirituale pentru cercetare lăuntrică şi mărturisirea păcatelor în faţa lui Dumnezeu prin preotul duhovnic, pentru ca la sfârşitul acestei călătorii să fim vrednici de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat.

La sfârșitul slujbei, credincioșii prezenți au primit binecuvântare de la părintele stareț.



Trimite
Powered by InterChat

π 0.02364 sec - PID: 18586