388

Popas de comuniune liturgică la Mănăstirea Radu Negru

Publicat în urmă cu 2 ani, în Manastirea Radu Negru, de
02 aprilie 2017, acincea Duminică din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu asăvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călăraşi.

Sub protiaPreasfinţiei Sale au participat la slujbă preacuviosul părinte ArhimandritRafail Mîţ, Vicar Eparhial, preacucernicii părinți consilieri Daniel FlorinEnaşcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu, Marius Gabriel Purcăreapreacucernicul părinte Ramon Eugen Ilie, Protopopul Călăraşilor, preacucerniculpărinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, stareţii mănăstirilor învecinate şiun ales sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diaconpe teologul Constantin Mardale, ce va păstorii ca preot în comunitatea parohialădin Nicolești, Protopopiatul Slobozia.

La momentul predicii, Preasfinţitul Părinte EpiscopVincenţiu a vorbit despre asumarea Crucii Mântuitorului Iisus Hristos șiurmarea Lui, despre îndemnul făcut ucenicilor ca slujire a aproapelui să fiesemnul întâietății între ei.

Preasfinția Sa a împărtășit toți credincioșii, copii,tineri, maturi și seniori, care auprimit dezlegare de la duhovnic.

Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și laacest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit din puținul lorpentru lucrarea socială a Bisericii Ortodoxe suma de 1.225 de lei.

După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte EpiscopVincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.
Transmisiune în direct
Slujba Sfintei Liturghii, în Duminica a V-a după Paști - a Samarinencei
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01273 sec - PID: 15730