208

Miercuri, 10 aprilie 2019, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit slujba Deniei - Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

Întâistătătorul Eparhiei noastre a ţinut cuvânt de învăţătură despre Sfântul şi Marele Post, despre Canonul cel Mare şi despre ajutorul pe care această rugăciune a Sfântului Andrei Criteanul ni-l dă în urcuşul duhovnicesc al acestui Post. A vorbit despre viața Sfintei Maria Egipteanca, despre puterea Harului Dumnezeiesc de a-I vindeca pe păcătoșii care se căiesc și a binecuvântat perioada scurtă rămasă din Sfântul și Marele Post pentru folosul duhovnicesc al fiecărui credincios.

La sfârşitul slujbei a binecuvântat credincioşii prezenţi.

Vineri Preasfinţia Sa va săvârşi, împreună cu soborul de slujitori de la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, slujba Deniei Imnului Acatist.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.05085 sec - PID: 4375