168

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor au fost desfăşurate în anul 2018, activități social – filantropice conform Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Sistemului de Asistenţă socială în Biserica Ortodoxă Română, activități care au susținut 71.248  de intervenții social – filantropice și care au oferit sprijin material și financiar în valoare de 2.827.741 lei persoanelor aflate în dificultate din județele Ialomița și Călărași, care au solicitat ajutorul Bisericii.

Din punct de vedere social prin structurile sociale acreditate din cadrul Eparhiei - Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Asociația Socio – Culturală Matei Basarab,  Protopopiatul Slobozia, Protopopiatul Urziceni, Protopopiatul Fetești, Protopopiatul Călărași,  Protopopiatul Oltenița,  Protopopiatul Lehliu, Parohia Fetești Oraș, Parohia Iazu au fost desfășurate 189 de intervenții sociale în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare în valoare de 176.404 lei.

Activitatea socială desfășurată în structurile acreditate din punct de vedere social este completată de activitatea filantropică, activitate realizată în parteneriat cu actorii sociali locali, astfel în sprijinul a 4.421 intervenții filantropice au fost implementate proiecte filantropice în valoare de 478.232 lei.

De asemenea, o activitate filantropică susținută în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor o desfășoară cele 340 de parohii din Eparhie, care permanent răspund solicitărilor persoanelor aflate în dificultate ce au nevoie de sprijin în vederea depășirii unei situații de criză.

În anul 2018 la nivelul tuturor parohiilor din cuprinsul Eparhiei au fost desfăşurate 74 activităţi de integrare socială, 1.374 proiecte şi campanii în valoare totală de 2.173.105 lei, care au susținut 66.638 de intervenții filantropice.

Persoanele aflate în dificultate au primit în anul 2018, servicii şi ajutoare materiale de tipul: alimente, îmbrăcăminte, rechizite, produse igienico-sanitare, încălţăminte, medicamente, jucării, lemne de foc, echipamente medicale, obiecte de uz casnic, spitalizare şi tratamente medicale, cărţi religioase şi icoane, materiale de construcţii, pelerinaje, servicii religioase gratuite și bunuri de folosinţă îndelungată.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01325 sec - PID: 10215