338
Joi, 10 noiembrie 2016, a avut loc cea de a douaConferinţă pastoral-misionară de toamnă din anul acesta, care a purtat titlul„2016 – Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și altipografilor bisericești”, care a reunit toţi preoţii din cele treiProtopopiate ale Judeţului Călăraşi: Slobozia, Feteşti şi Urziceni.

La catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” dinSlobozia s-a săvârşit Sfânta Liturghie și slujba de Te-Deum, la care aparticipat și Preasfinţitul Episcop Vincențiu. Este a treia oară când sedesfășoară în Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia această Conferinţăpastoral – misionară a preoţilor din Ialomița.

Conferința pastorală a început cu un moment dereculegere și ectenie pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian,care a trecut la cele veșnice în toamna acestui an. În cuvântul său,Preasfinţia Sa a vorbit despre personalitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul,despre rolul său major în cultura bisericească și laică a poporului nostru,despre lucrarea de traducere în limba română a cărților bisericești șitipărirea lor. Prin osteneala Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, de trei secoleslujim în limba română, în limba înțeleasă de toți fiii poporului nostru.

Subiectul conferinţei preoţeşti, a fost dezvoltat detrei referenţi selectaţi pentru alcătuirea referatelor, din cei nouă referenţide la cele trei protopopiate:

- preotul Adrian Lucian Scărlătescu de la parohia „SfințiiÎmpărați Constantin și Elena”, Protopopiatul Urziceni, a prezentat referatul „ȚaraRomânească în epoca Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, sfârșitul secolului alXVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea (contextul politic, social,cultural și religios românesc și european)”;

- părintele Ion Popa de la parohia Dimieni,Protopopiatul Slobozia, a prezentat referatul „Unul dintre cei mai de seamăpredicatori de limbă română din epocă: Didahiile Sfântului Ierarh Antim,mărturie a predicatorului înflăcărat, a măiestriei stăpâniri a cuvântului înlimba română, a culturii teologice și profane temeinice, a vieții duhovnicești,a statorniciei în rugăciune și cugetare creștină”;

- preotul Constantin Călin de la parohia Bordușani,Protopopiatul Fetești, a prezentat referatul „Chipuri de tipografi bisericeștiși de ierarhi care au înființat tipografii bisericești”.

Preasfinţia Sa a dat cuvântul coreferenților care aucompletat temele conferinței. Au vorbit următorii preoți: Laurențiu Moncea dela parohia Gheorghe Lazăr, Angelo Bănică de la parohia Mărculești, ProtopopiatulSlobozia, Nelu Zăldoiu de la parohia Borcea I, Adrian Radu de la parohiaLăcusteni, Protopopiatul Fetești, Alin Constantin Partenie de la parohiaLilieci, Augustin Costel de la parohia Gârbovi I, Protopopiatul Urziceni.

În continuarea conferinței, părintele inspectorDragoș Stanciu a prezentat lucrarea profesorilor de religie în acest an dedicateducației religioase a tinerilor ortodocși, despre realizări și neîmpliniri.

Părintele director al Seminarului Teologic Ortodox„Sfântul Ioan Gură de Aur”, preotul profesor Sebastian Marin a prezentat ofertaeducațională a școlii noastre de teologie, îndemnându-i pe preoții parohi să-isprijine pe tinerii merituoși din parohii să urmeze această școală.

La sfârșitul conferinței, Preasfinția Sa a mulțumitreferenților, părinților protopopi și tuturor participanților pentru bunaorganizare acestei întâlniri pastorale.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.02752 sec - PID: 9988